|

Vergeturile reprezintă dungi roz-vineţii sau alb-sidefate care apar din cauza fragmentării ţesutului de colagen şi a elastinei din derm, stratul mijlociu al pielii care se află imediat sub epidermă. Este considerată o cicatrice dermică.
Există însă şi o boală endocrinologică numită sindromul Cushing care determină apariţia vergeturilor roşii.
Vergeturile apar din cauza creşterii rapide, a scăderii sau a creşterii bruşte în greutate, în timpul sarcinii, la persoanele care iau tratamente prelungite de cortizon sau din cauza unor traumatisme suferite de către sportivi.
Coapsele, sânii şi abdomenul inferior sunt zonele cel mai des întâlnite unde apar vergeturile. Acestea mai pot apărea şi pe braţe atunci când muşchii braţului se dezvoltă brusc din cauza unui antrenament exagerat la sala de forţă.
Statisticile sunt destul de îngrijorătoare pentru femei, ele afirmând că 80% din femeile însărcinate prezintă vergeturi, iar 50% dintre adolescenţi sau sportivi suferă şi ei de aceste cicatrice ale pielii.
Este foarte important de ştiut faptul că vergeturile pot fi evitate printr-un regim alimentar şi de viaţă sănătos, bogat în exerciţii fizice şi alimente sănătoase, printr-o bună hidratare a organismului ce presupune consumul a 2 litri de apă pe zi.
Pielea mai trebuie hidratată şi la exterior prin aplicarea de loţiuni de corp.
Fumătorii sunt predispuşi la vergeturi din cauza faptului că tutunul împiedică vascularizarea pielii.
In ajutorul nostru vin cremele si terapiile cu ultrasunete sau ipl.Acestea ne ajuta sa reducem in mare masura vergeturile .
La tratarea vergeturilor cu IPL sunt necesare 3-5 sedinte ,la interval de 3 saptamani intre ele .
In cazul tratamentului cu ultrasunete se folosesc creme profesionale iar rezultatele depind de ritmicitatea tratamentului.
|